Thursday, June 10, 2010
La Beirut
Nu neaparat in ordine, niste motive: pt ca in Monocle scrie numai de bine de Beirut, pt ca mancarea e senzationala, pt ca momentan e pace si pt ca promitea o experienta ceva mai exotica decat un oras european. Mihai a avut si alte argumente: pt cineva pasionat de istorie Libanul e o salata interesanta de ingrediente feniciene, romane, arabe etc plus ca in doua ore poti ajunge in locuri unde istoria inca se face in direct ajutata de cronicarii CNN.
FAQs
E razboi acolo? Deocamdata nu mai e, a fost civil 15 ani si putin cu Israel dupa. Dar cititi ziarele ca situatia poate sa se fi schimbat intre timp
Sunt musulmani, nu? Sunt de toate: crestini si musulmani de mai multe culori, care participa la guvernare dupa un algoritm stabilit acum cateva zeci de ani.
Ce limba vorbesc? Vorbesc mai multa engleza si franceza decat in orasele europene prin care am fost. Dar araba e oficiala.
Cum arata?: ca noi. Sau noi ca ei, ca am fost intrebati de cateva ori de unde suntem ca avem fata de arabi.
FAQs
E razboi acolo? Deocamdata nu mai e, a fost civil 15 ani si putin cu Israel dupa. Dar cititi ziarele ca situatia poate sa se fi schimbat intre timp
Sunt musulmani, nu? Sunt de toate: crestini si musulmani de mai multe culori, care participa la guvernare dupa un algoritm stabilit acum cateva zeci de ani.
Ce limba vorbesc? Vorbesc mai multa engleza si franceza decat in orasele europene prin care am fost. Dar araba e oficiala.
Cum arata?: ca noi. Sau noi ca ei, ca am fost intrebati de cateva ori de unde suntem ca avem fata de arabi.
Si desi am vrut sa structurez un pic povestea, varianta asta de blog nu serveste cel mai bine scopului dar sunt convins ca o sa va descurcati sa intelegeti. Sunt cam invers povestile...si nu apar toate posturile pe pagina initiala, asa ca folositi Older Posts cand se termina pozele sau meniul din stanga (Mai /)
Friday, May 28, 2010
In Liban, pe dreapta
Probabil cea mai interesanta parte a calatoriei, ziua 3: istorie la Baalbek, degustari de vin la Chateau Ksara si povesti la oameni in curte intr-un sat de la granita cu Israelul. ...
Soferul este un domn la 50-55 de ani, foarte amabil dar cu un vocabular foarte limitat de engleza si franceza, ceea ce face comunicarea destul de frustranta.
Drumul pana la Baalbek trece prin Muntii Liban si ajunge in Valea Beeka, o zona foarte fertila cultivata de pe vremea romanilor cu produse esentiale vietii: vita de vie, grau, hasis, etc. Trecem prin asa zise sate, cu case construite in ultimii 10-15 ani, marea majoritate cladiri cu 2-3 etaje aratand mai degraba a blocuri. Nu prea arata nici a sate nici a orase, dar nu-i nici o problema. Mihai intreaba mereu daca satul prin care trecem e shiit, sunit, maronit sau cu druizi sau amestec. Ghidul raspunde promt de fiecare data, desi nu-mi dau seama la ce ajuta avand in vedere ca nu prea avem idee pe unde suntem, mai ales in partea a doua a zilei. Ni se spune doar: dupa muntele ala e Siria sau acolo e Israel, sau vezi locul asta? aici are un fost prim ministru francez mult pamant.
Trecem prin multe filtre de soldati libanezi inarmati. Inconstienta din prima zi nu ne-a parasit si iar n-avem pasapoartele la noi. Treaba asta imi da o senzatie de disconfort care se activeaza la fiecare steag hezbolah, masina militara sau filtru. Nu ne dam seama ce filtreaza filtrul, ca pe noi nu ne intreaba nimeni nimic. Ni se explica mai pe seara...
Se pare ca repararea de masini e un business bun, ca sunt garaje aproape peste tot.
Sau asa credem noi ca soferul are alte planuri, si ne duce acasa la socrii lui. Suntem in sudul Libanului, intr-un sat cu un amestec de case noi si vechi. Multe masini scumpe, poze electorale destul de razboinice, si multa lume pe strada. Urcam in casa, pe o veranda, unde ne asteapta sotia si parintii ei. Avem un fond comun de vreo 100 de cuvinte, pe care Mihai il foloseste la maxim ca sa-si valideze cunostintele de istorie recenta si politica (complicata) din zona. Amestecul de istorie de manual, cu oameni simpli dar foarte amabili, cu alegeri municipale care explica afluxul de oameni si masini, dar mai ales bariera lingvistica imi accentueaza senzatia de disconfort si ma refugiez intr-o narghilea. Gresit. Tutunul cu aroma de mar hiperventilat ma scoate din uz pt vreo ora, asa ca nu avem mai multe poze cu oamenii care ne-au pus de toate pe masa. Intre timp apar si copii, putin mai mici decat noi si vorbitori de franceza, cu care incerc sa deviez subiectul de la politica la ceva mai pamantean. Aflam ca au locuit intr-o fosta colonie franceza din Africa unde parintii au avut un mic business si inca mai au rude imprastiate prin diverse tari. Franceza noastra contine multe furculisioane si cuvinte din engleza de care eu nici nu-mi mai dau seama, dar reusim sa ne intelegem cumva si ne conversatia curge. Cel putin pana cand Mihai intreaba perechea de tineri logoditi (ea shiita el sunit) cum o sa se casatoreasca.
Iar mai jos se vede un sat israelian, ordonat ca orice asezara similara din Europa de vest. Trecem pe langa niste militari UN si un car de televiziune. E o zi importanta, deoarece de o parte a gardului (in Liban) sunt alegeri municipale si de cealalta Israelul are 2 zile de exercitii civile in caz de atac cu rachete. Toata populatia civila trebuie sa stea in adaposturi.
Pe seara plecam spre Beirut. 2 momente mai intense:
trecem pe langa niste tabere de refugiati palestinieni (aflate dupa niste ziduri inalte, intr-o lume oarecum separata). Mihai glumeste cu soferul sa intram, dar gluma nu-mi pica bine.
pe autostrada spre Beirut: 3 benzi fara marcaj sau reguli. intens
si inca unul: cu cosul de gunoi...
Soferul este un domn la 50-55 de ani, foarte amabil dar cu un vocabular foarte limitat de engleza si franceza, ceea ce face comunicarea destul de frustranta.
Drumul pana la Baalbek trece prin Muntii Liban si ajunge in Valea Beeka, o zona foarte fertila cultivata de pe vremea romanilor cu produse esentiale vietii: vita de vie, grau, hasis, etc. Trecem prin asa zise sate, cu case construite in ultimii 10-15 ani, marea majoritate cladiri cu 2-3 etaje aratand mai degraba a blocuri. Nu prea arata nici a sate nici a orase, dar nu-i nici o problema. Mihai intreaba mereu daca satul prin care trecem e shiit, sunit, maronit sau cu druizi sau amestec. Ghidul raspunde promt de fiecare data, desi nu-mi dau seama la ce ajuta avand in vedere ca nu prea avem idee pe unde suntem, mai ales in partea a doua a zilei. Ni se spune doar: dupa muntele ala e Siria sau acolo e Israel, sau vezi locul asta? aici are un fost prim ministru francez mult pamant.
Trecem prin multe filtre de soldati libanezi inarmati. Inconstienta din prima zi nu ne-a parasit si iar n-avem pasapoartele la noi. Treaba asta imi da o senzatie de disconfort care se activeaza la fiecare steag hezbolah, masina militara sau filtru. Nu ne dam seama ce filtreaza filtrul, ca pe noi nu ne intreaba nimeni nimic. Ni se explica mai pe seara...
Se pare ca repararea de masini e un business bun, ca sunt garaje aproape peste tot.
Ni se arata corturile de mai jos, si ni se spune ca e o asezare de tigani. Asa o fi...
Sau asa credem noi ca soferul are alte planuri, si ne duce acasa la socrii lui. Suntem in sudul Libanului, intr-un sat cu un amestec de case noi si vechi. Multe masini scumpe, poze electorale destul de razboinice, si multa lume pe strada. Urcam in casa, pe o veranda, unde ne asteapta sotia si parintii ei. Avem un fond comun de vreo 100 de cuvinte, pe care Mihai il foloseste la maxim ca sa-si valideze cunostintele de istorie recenta si politica (complicata) din zona. Amestecul de istorie de manual, cu oameni simpli dar foarte amabili, cu alegeri municipale care explica afluxul de oameni si masini, dar mai ales bariera lingvistica imi accentueaza senzatia de disconfort si ma refugiez intr-o narghilea. Gresit. Tutunul cu aroma de mar hiperventilat ma scoate din uz pt vreo ora, asa ca nu avem mai multe poze cu oamenii care ne-au pus de toate pe masa. Intre timp apar si copii, putin mai mici decat noi si vorbitori de franceza, cu care incerc sa deviez subiectul de la politica la ceva mai pamantean. Aflam ca au locuit intr-o fosta colonie franceza din Africa unde parintii au avut un mic business si inca mai au rude imprastiate prin diverse tari. Franceza noastra contine multe furculisioane si cuvinte din engleza de care eu nici nu-mi mai dau seama, dar reusim sa ne intelegem cumva si ne conversatia curge. Cel putin pana cand Mihai intreaba perechea de tineri logoditi (ea shiita el sunit) cum o sa se casatoreasca.
Mai jos sunt poze facute de Mihai intr-o fosta inchisoare israeliana, devenita muzeu. Iar un amestec clasic, de steag hezbohah, cu steag liban cu steag germania pe luneta de BMW nou.
Mai jos sunt niste constructii folosite de ofiterii israelieni in timpul invaziei...
Iar mai jos se vede un sat israelian, ordonat ca orice asezara similara din Europa de vest. Trecem pe langa niste militari UN si un car de televiziune. E o zi importanta, deoarece de o parte a gardului (in Liban) sunt alegeri municipale si de cealalta Israelul are 2 zile de exercitii civile in caz de atac cu rachete. Toata populatia civila trebuie sa stea in adaposturi.
De acolo mergem mai departe. Soferul ne duce la casa parintilor lui, in alt oras. Incerca sa voteze dar s-au inchis urnele. Destul de multa agitatie pe strada, militari si slogane. Iar imi aduc aminte ca n-am pasaportul la mine, dar odata ajuns in curte la oameni uit repede. Suntem din nou primiti ca niste prieteni de familie, aici sunt vorbitori de engleza cu care avem multe subiecte de povestit. Mi-am mai revenit dupa narghilea, si discutia curge placut. Mihai o da iar pe politica, de data asta are parteneri buni de conversatie. Auzim si niste fraze mult exagerate dupa standarde europene, dar in general ne simtim bine si nu prea ne-am da dusi.
Pe seara plecam spre Beirut. 2 momente mai intense:
trecem pe langa niste tabere de refugiati palestinieni (aflate dupa niste ziduri inalte, intr-o lume oarecum separata). Mihai glumeste cu soferul sa intram, dar gluma nu-mi pica bine.
pe autostrada spre Beirut: 3 benzi fara marcaj sau reguli. intens
si inca unul: cu cosul de gunoi...
Thursday, May 27, 2010
Baalbek
Probabil locul cel mai incarcat de istorie din Liban, cu ruine romane foarte bine conservate. Dar istoria i-o las lui Mihai. Si aici, ca si in restul tarii, plin de steaguri. Predomina Germania, urmata de Brazilia. Campionatul mondial, desigur...
Cum ne dam jos din masina la Baalbek, niste baieti sar pe noi sa ne vanda monede romane. Intuiesc cumva sensibilitatea lui Mihai catre artefacte si urmeaza negocieri lungi pe monede romane, vase bizantine si statui babiloniene. Mihai le face vanzare buna la baieti ca ne cadorisesc cu niste esarfe palestiniene si un fanion cu insemnele hezbolah.
Ma plictisesc in timp ce lui Mihai i se prezinta monede din toate civilizatiile care au trecut p-acolo. Un baiat cu privire melancolica imi simte plictiseala si vrea sa faca conversatie: ma intreaba de unde sunt, cat castig pe luna la Viena si daca sunt fericit in viata.
Templul lui Bachus - foarte bine conservat...
Bachus, despre care Hasan ne spune ca e 'full option god: wine, hash and women', produse locale regasite in forma simbolica si mai jos.
Cum ne dam jos din masina la Baalbek, niste baieti sar pe noi sa ne vanda monede romane. Intuiesc cumva sensibilitatea lui Mihai catre artefacte si urmeaza negocieri lungi pe monede romane, vase bizantine si statui babiloniene. Mihai le face vanzare buna la baieti ca ne cadorisesc cu niste esarfe palestiniene si un fanion cu insemnele hezbolah.
Ma plictisesc in timp ce lui Mihai i se prezinta monede din toate civilizatiile care au trecut p-acolo. Un baiat cu privire melancolica imi simte plictiseala si vrea sa faca conversatie: ma intreaba de unde sunt, cat castig pe luna la Viena si daca sunt fericit in viata.
Templul lui Bachus - foarte bine conservat...
Bachus, despre care Hasan ne spune ca e 'full option god: wine, hash and women', produse locale regasite in forma simbolica si mai jos.
Gemmayze&Achrafieh
Doua cartiere celebre pt viata de noapte si cladirile interesante.
Ziua si noaptea strada arata total diferit. N-am facut poze noaptea dar am incercat sa redau putin atmosfera.
Ziua si noaptea strada arata total diferit. N-am facut poze noaptea dar am incercat sa redau putin atmosfera.
Subscribe to:
Posts (Atom)